Pui grecesc cu lămâie și unt condimentat Pui grecesc cu lămâie și unt condimentat

Pui grecesc cu lămâie și unt condimentat

  • 1 oră timp de gătit
  1. Pagina de pornire
  2. Rețete
  3. PUI GRECESC CU LĂMÂIE
Puiul și cartofii sunt două ingrediente comune, pe placul majorității oamenilor. Așadar, această rețetă de pui grecesc cu lămâie este o opțiune sigură atunci când doriți să serviți o cină delicioasă pe placul tuturor. În plus, este ușor de preparat și nu necesită o mulțime de ingrediente neobișnuite.
Puiul și cartofii sunt două ingrediente comune, pe placul majorității oamenilor. Așadar, această rețetă de pui grecesc cu lămâie este o opțiune sigură atunci când doriți să serviți o cină delicioasă pe placul tuturor. În plus, este ușor de preparat și nu necesită o mulțime de ingrediente neobișnuite.

Pregătire

1
Preîncălziți cuptorul la 200 ˚C în cazul cuptoarelor electrice fără ventilație/180 ˚C în cazul cuptoarelor electrice cu ventilație/treapta 6 la cuptoarele cu gaz.
2
Topiți untul Lurpak® într-o cratiță mică și adăugați semințele de coriandru, semințele de chimen, scorțișoara măcinată și oregano uscat.
3
Puneți puiul, feliile de lămâie, ceapa, cartofii și usturoiul într-o tavă de copt mare apoi turnați untul topit peste acestea.
4
Întindeți bine untul pe toate ingredientele, asigurându-vă că sunt bine acoperite. Asezonați cu sare și piper negru proaspăt măcinat.
5
Puneți la cuptor timp de 35-40 de minute sau până când puiul este pătruns și cartofii sunt fragezi. După 15 minute întoarceți ingredientele, pentru a preveni arderea.
Sfat
Gătiți un pui în stil grecesc cu lămâie la air fryer. Când gătiți pui în air fryer, întoarceți bucățile la jumătatea timpului de gătire. Astfel, puiul va fi perfect fraged, cu o crustă frumoasă și crocantă.
6
Amestecați coriandrul tocat mare cu puiul și serviți imediat cu o salata grecească.

Totul despre PUI GRECESC CU LĂMÂIE

  • Cartofii pot fi împărțiți în două grupe: cartofi cerați și făinoși. Fiecare tip este potrivit pentru diferite feluri de mâncare. Cartofii cerați sunt de obicei mici și rotunzi, dar unele soiuri pot fi mai mari. Categoria include, de exemplu, cartofii Jersey Royal, fingerling și cartofii noi. Aceste soiuri au un conținut redus de amidon și un conținut ridicat de apă, ceea ce le face potrivite pentru gratinare, fierbere și coacere, pentru că nu se sfărâmă. Cartofii făinoși sau cu mult amidon, cum ar fi Russet, Maris Piper și King Edward, sunt buni pentru prăjit și piure. Aceștia au un conținut ridicat de amidon, care ajută la obținerea unei culori uniforme când îi prăjiți și au un conținut redus de apă, ceea ce îi face perfecți pentru piureul de cartofi. Aceștia absorb perfect produsele lactate și untul, așadar puteți da cu ușurință savoare și textură cremoasă felurilor de mâncare cu cartofi, atunci când utilizați soiurile cu conținut ridicat de amidon. Puiul grecesc cu lămâie și cartofii pot fi serviți cu o varietate de garnituri, în funcție de ocazie și de preferințe. O salata grecească este o garnitură bună, dar puteți pregăti orice salată doriți. De asemenea, puteți servi puiul grecesc cu lămâie cu legume la grătar, precum dovlecei, usturoi, morcovi și fenicul. Tăiați legumele în bucăți de 2 cm și coaceți în cuptor până când se frăgezesc. Puteți adăuga plante aromatice proaspete, cum ar fi cimbru sau frunze de salvie, pentru un plus de aromă. Adăugați și felii de lămâie, pentru a menține tenta grecească. Sau puteți lăsa puiul grecesc cu lămâie și cartofi să fie savurat ca atare. Faceți un dip, de exemplu, tzatziki sau pregătiți-vă propriul sos amestecând iaurt grecesc sau smântână fermentată cu plantele aromatice și condimentele preferate. Acesta va completa felul de mâncare și va scoate în evidență atât savoarea puiului, cât și a cartofilor.
  • Puteți prăji puiul într-o tigaie în care ați pus unt, timp de 2-3 minute pe fiecare parte, la foc mediu spre mare, înainte de a-l pune în cuptor. Veți obține astfel o pieliță crocantă, delicioasă și o carne de pui mai suculentă. De asemenea, puteți folosi piept de pui, iar acesta este bun mai ales dacă îl prăjiți timp de câteva minute în tigaie, înainte de a-l pune în cuptor. Această rețetă de pui grecesc cu lămâie este ușor de adaptat în funcție de preferințele personale sau de ingredientele pe care le aveți la dispoziție. Dacă aveți morcovi, păstârnac sau alte legume în frigider, tăiați-le în bucăți mari și adăugați-le în vasul de copt. Același lucru este valabil și pentru plantele aromatice proaspete. Dacă nu sunteți un mare fan al coriandrului sau dacă aveți cimbru proaspăt sau rozmarin, folosiți-le pe acestea în locul coriandrului. Pe scurt, există multe modalități de a face pui grecesc cu lămâie, așadar experimentați, gătiți și inventați propria versiune preferată.
  • Rețeta noastră de pui cu lămâie se pregătește într-un vas de copt mare în care punem puiul, bucățile mari de lămâie, ceapa roșie, cartofii și usturoiul. Pentru a adăuga mai multă aromă, preparăm un unt amestecat cu coriandru, chimen, scorțișoară și oregano cu care vom asezona celelalte ingrediente. Preparatul se gătește în cuptor timp de 35-40 de minute.
  • În această rețetă, combinăm puiul grecesc cu lămâie cu bucăți mari de cartofi, ceapă roșie și unt condimentat. Dar îl puteți servi și cu orez fiert sau prăjit, piure de cartofi, paste sau tăiței. Cușcușul, mixul de legume sau o salată verde simplă sunt, de asemenea, garnituri potrivite pentru puiul grecesc cu lămâie.
  • Dacă nu aveți suficient timp la dispoziție după-amiaza sau seara, puteți prepara puiul cu lămâie în avans, astfel încât să nu trebuiască decât să îl băgați la cuptor înainte de a-l servi. Tăiați cartofii, feliați ceapa, lămâile și usturoiul. Preparați untul condimentat și puneți totul într-un vas de copt în frigider până când doriți să-l gătiți. Îl puteți pregăti dimineața sau cu o zi înainte de a-l servi. De asemenea, îl puteți găti complet și trebuie doar să-l reîncălziți, atunci când doriți să mâncați.
Lurpak® rețete
rețetele noastre

EXPLORAȚI MÂNCAREA BUNĂ

Hai să gătim
De unde cumpărați

Unt ușor sărat Lurpak®

Unt ușor sărat

Cu Lurpak® sunteți întotdeauna gata să gătiți, să coaceți și să prăjiți adevărate minuni culinare. Cu gustul său delicat, untul ușor sărat Lurpak® dă un plus de savoare oricărui preparat. De la pastele savuroase la tarta cu fructe care are atât de mult succes sau chiar la rețeta rustică de piure, aromele sale delicate completează fiecare preparat. Pentru cei care iubesc mâncarea bună, Lurpak® aduce și mai multă savoare. Acum, suflecați-vă mânecile. Astăzi gătim altfel.

De unde cumpărați